Pana la -70% reducere, in fiecare zi!

Cum să-ți faci bagajul pentru vacanță
14 iunie 2018

Pentru cei mai mulți dintre noi, vara este sinonimă cu vacanța. E cât se poate de firesc să fie așa, căci temperaturile din acest anotimp sunt perfecte pentru încărcarea bateriilor, reconectare cu cei dragi, vizitarea unor destinații de vis și multă lâncezeală la munte sau la mare.
Deoarece bănuim că și tu ți-ai făcut, deja, planuri pentru o ieșire mai lungă ori mai scurtă în cuplu, în familie sau cu gașca, dar nu ești la fel de entuziasmată la gândul că trebuie să te apuci de împachetat, venim în ajutorul tău și îți spunem cum să-ți faci bagajul pentru vacanță.

Mai exact, îți vom zice care sunt acele lucruri pe care să le pui neapărat în bagaj, dar care să nu-ți îngreuneze sau să-ți complice șederea, și modul în care le poți lua cu tine.


Primul pas: ia în calcul destinația de vacanță
Înainte de a te apuca, efectiv, de făcut bagajul, trebuie să iei în calcul care este specificul locului în care mergi și să ții cont de ce fel de activități vei desfășura în zilele de vacanță. Una este să pleci în drumeții montane, alta e să mergi la plajă, unde relaxarea e la ea acasă, iar vestimentația va fi una relativ minimală, și cu totul altceva este să alegi că destinație un oraș turistic, în care ai destule obiective de văzut. Pentru fiecare destinație va trebui să alegi adecvat hainele, încălțămintea, accesoriile, dar și numărul lor.
Alege lucruri cu adevărat utile
Un alt sfat pe care vrem să ți-l dăm, testat și de noi, este acela de a nu pune în bagaj toate obiectele de care ți se pare că ai avea neapărată nevoie. Știm, e greu să alegi doar esențialul dintre perechile tale de încălțări, rochiile de vară, topurile și pantalonii de sezon, dar sunt șanse foarte mari că nehotărârea ta să-ți burdușească valiza și să te facă să te întorci cu o mare parte din lucruri complet nepurtate în vacanță.

Gândește-te la durata sejurului, la programul zilelor respective, dar și la clima din locul în care vei merge, ca să îți pui în bagaj doar strictul necesar. Dacă ți se pare o misiune aproape imposibilă, ține minte că, atunci când în bagajul tău se află numai lucruri care îți sunt cu adevărat utile în sejur, sigur lași ceva loc pentru suveniruri și alte obiecte care îți vor face cu ochiul și pe care le vei putea cumpăra din vacanță.
Da, strictul necesar face minuni în vacanță
Și, pentru că tot vorbeam de strictul necesar, credem că acesta chiar poate face minuni în vacanță. Alege la capitolul haine, de exemplu, piese „de tranziție” care să-ți permită să faci trecerea de la activitățile de zi la cele de seară. Mizează pe pantaloni comozi, tip jogging, care se asortează cu o sumedenie de alte piese și te pot scoate din încurcătură atât pentru bătut străduțe în lung și-n lat sau ieșit seară la terasă.

Pune în bagaj și un costum de baie dintr-o singură piesă care poate fi purtat pe post de body și care te va scoate din impas și la prânz, când poți să adaugi doar o fustă sau o pereche de pantaloni și gata, ți-ai compus ținuta pentru dejun. O pereche de pantofi sport (da, încă se poartă cei de culoare albă) este musai să fie adăugată în bagaj, căci se asortează cu brio cu multe alte piese: cu jeans, cu rochii și fuste vaporoase, pantaloni scurți și salopete. Nu în ultimul rând, mergi pe mâna unor tricouri lejere, din bumbac, și a câtorva rochii în lungimea preferată, care sunt foarte ușor de purtat.
Împachetează lucrurile cu cap
Nu în ultimul rând, alege să împachetezi lucrurile cu cap. O găselniță într-ale împachetatului, despre care se tot vorbește în ultima vreme, este să așezi hainele în bagaj rulate. Astfel vei obține mai mult spațiu pentru articolele dorite, dar vei reuși să și eviți șifonarea lor.

Un alt pont este să grupezi articolele similare în funcție de greutate și dimensiune, să pui pantofii la fundul bagajului și să așezi deasupra hainele (astfel încât piesele la care ții cel mai mult să nu fie deteriorate în vreun fel), iar articolele de toaletă, cosmeticele și accesoriile să fie puse în punguțe sau truse individuale, căci așa stau cel mai bine și poți avea acces facil la ele.