Pana la -70% reducere, in fiecare zi!

Timeless brands: Stefanel
14 noiembrie 2017

Când te gândești la un brand care poate trece cu ușurință testul timpului și la care știi că poți apela fără probleme atunci când vrei să cumperi o piesă de calitate, confecționată cu cea mai mare atenție pentru detalii și finisaje, Stefanel este o asociere firească. Este perfect îndreptățit să fie așa, când renumitul brand italian este de peste 50 de ani sinonim cu rafinamentul și nu și-a dezamăgit niciodată cumpărătorii.


Povestea Stefanel începe oficial în anul 1959, când părintele său Carlo Stefanel, cel care a și dat numele acestui business ce avea să devină înfloritor, a deschis în nordul Italiei, mai precis la Treviso, o fabrică de confecții. Câțiva ani mai târziu, sub denumirea de Stefanel încep să fie produse primele tricotaje ce sunt ulterior distribuite în rețele de magazine locale, iar succesul crește pe zi ce trece, ca într-un joc iscusit de Domino. Ulterior, brandul ajunge să fie apreciat nu doar pentru calitatea articolelor, ci și pentru aerul lejer și relaxat pe care îl degajă, dar și pentru că reușește să alăture eleganța modernă și cea clasică într-o singură ținută.
Pe parcursul timpului, nu doar oamenii obișnuiți au fost fascinați de nume celebre de pe mapamond și-au exprimat încântarea în legătură cu produsele Stefanel, îmbrăcând ținute în care s-au regăsit nu una, ci chiar mai multe piese Stefanel. Pe lista acestor celebrități fane ale brandului s-au numărat bloggerița Chiara Ferragni, care nu ratează nicio ocazie de a posta pe pagina sa de web pictoriale în care apar ținute unde piesele Stefanel au un rol important, cântăreața Kylie Minogue, supermodelul Claudia Schiffer, actrița Sienna Miller, Pippa Middleton (sora lui Catherine, Ducesa de Cambridge), vedeta tv Elisabetta Canalis.

Toate au fost captivate de hainele Stefanel, care surprind perfect stilul atemporal italian, și nu s-au sfiit să își manifeste public această admirație. Să menționăm, însă, și alte nume celebre care au fost, pe parcursul anilor, imaginea brandului, promovându-l cu succes, precum modelele Karlie Kloss, Behati Prinsloo, și Daria Werbowy.
În România, Stefanel poate fi considerat și un deschizători de drumuri, nu doar pentru că a oferit publicului de aici posibilitatea de a intra în contact cu remarcabilele produse comercializate, ci și pentru că este primul retailer din afara țării care a pătruns pe piața locală, în anul 1991.

Fani din rândul celebrităților sunt și la noi, Andra, Andreea Marin, Anca Serea, Diana Enciu, Alina Tănasă, Cătălina Grama, Andreea Raicu sau Laura Cosoi fiind doar câteva dintre ele.
Azi, Stefanel are sute de magazine pe tot globul, unul dintre ele fiind chiar în Fashion House Outlet. Oferind în permanență produse variate, la același standard înalt de calitate cu care și-a obișnuit clienții fideli, Stefanel rămâne unul dintre acele branduri timeless, ce își poate regăsi un loc binemeritat în rafturile din dulapul tău.