Pana la -70% reducere, in fiecare zi!

Vedetele de ieri și copiii lor celebri de azi
18 septembrie 2017

Proverbul “Aşchia nu sare departe de trunchi” este cum nu se poate mai potrivit pentru o serie de staruri, ultra populare în rândul publicului și al criticilor în urmă cu zeci de ani. Azi, copiii lor au ajuns să le calce pe urme și să apară cu mult succes în lumina reflectoarelor, iar viitorul arată foarte luminos pentru ele. Odraslele celebrităților s-au remarcat foarte bine în lumea muzicii, a filmului, dar și a modei, acolo unde au făcut furori atât pe podiumurile de prezentare, cât și în reviste. Iată doar câteva dintre copiii vedetelor de ieri care și-au croit deja un nume al lor!

Kaia şi Presley Gerber

Faimosul model Cindy Crawford se poate lăuda cu urmaşi de nădejde în breasla în care a activat, căci cei doi copii pe care îi are împreună cu soţul său, Rande Gerber, Kaia (16 ani) şi Presley (18 ani), au pornit serios în lumea modelling-ului. Până acum, Kaia a fost luată sub aripa unor branduri precum Calvin Klein, Fenty Puma, Alexander Wang, Marc Jacobs și Coach, Presley a defilat pentru Burberry și Ralph Lauren, iar casele de modă celebre îi asaltează în continuare cu cereri de colaborare.

Amelia Gray Hamlin

Amelia Gray, fiica actorilor Lisa Rinna şi Harry Hamlin, pe care mulţi dintre noi îi ştiu datorită unor seriale precum Melrose Place, Veronica Mars, Days of Our Lives, LA Law sau Mad Men, a debutat recent în show-ul Dennis Basso de primăvară-vară 2018, prezentat în cadrul Săptămânii Modei de la New York. Deşi are numai 16 ani, iar show-ul a fost o premieră pentru puştoaică, aceasta s-a descurcat de minune şi n-a părut că ar avea ceva emoţii, deși a deschis prezentarea.

Georgia May Jagger

La cei 25 de ani ai săi, Georgia May, fiica celebrului Mick Jagger şi a supermodelului Jerry Hall, unul dintre cele mai faimoase nume ale lumii modei anilor ’70, este deja un personaj de referinţă în modelling. Până în prezent, tânăra a etalat piese una şi una în colecţiile unor case mari, precum Chanel, Miu Miu, Hudson Jeans, Versace, Fendi, Marchesa, Burberry sau Vivienne Westwood, branduri de mass-market precum H&M nefiindu-i străine.

Dree Hemingway

Atunci când eşti strănepoata marelui Ernest Hemingway şi fiica actriţei Mariel Hemingway, nu ai cum să nu fii şi tu celebră, oricât de mult ai vrea să nu intri în lumina reflectoarelor. Asta s-a întâmplat cu Dree (29 de ani), care a devenit un model foarte bine apreciat şi care apare în mod constant în prezentările celor mai mari case de modă şi în reclamele acestora, Gianfranco Ferré, Givenchy, Calvin Klein, Salvatore Ferragamo, Opening Ceremony David Yurman, Topshop, House of Holland, Karl Lagerfeld, Giles, Chanel, Gucci, Jean Paul Gaultier, Valentino, H&M, Chloé, Chanel şi Paco Rabanne fiind doar unele dintre acestea.

Tali Lennox

Tali (24 de ani) este fiica inconfundabilei soliste a grupului Eurythmics, Annie Lennox, iar cariera sa de model a dus-o în lumea unor branduri celebre precum Acne, Christopher Kane, Burberry, MCM, Prada sau Missoni.

Patrick Schwarzenegger

Cu un aşa nume de familie nu prea mai ai nevoie de nicio prezentare, dar Patrick (23 de ani) nu s-a lăsat pe tânjală şi a arătat lumii întregi că între el şi tatăl său, celebrul Arnold, sunt ceva diferenţe. De menţionat şi că prin venele lui Patrick curge şi sângele familiei Kennedy, căci mama sa, Maria, este nepoata lui JFK, aşa că ştim bine de unde până unde calitățile fizice deosebite. Până în momentul de față, tânărul a lucrat pentru Ralph Lauren, Armani și Tom Ford.

Dylan Brosnan

Fiul lui James Bond, a, pardon, al lui Pierce Brosnan, Dylan (20 ani), a apărut până acum în campanii Burberry şi Saint Laurent. Viitorul sună bine pentru tânărul Dylan, care a semnat un contract cu faimoasa agenție IMG Models.