Pana la -70% reducere, in fiecare zi!

Cele mai importante tendințe in materie de fashion în 2019
18 martie 2019

Sursa foto: https://pixabay.com/en/bench-fashion-friendship-fun-girls-1853958/

Noul an reprezintă începutul ideal pentru noi aventuri, rezoluții și tendințe inovative în domeniul modei. Veți fi plăcut surprinși să descoperiți o renaștere a vechilor preferințe precum jachetele chic din denim, salopetele cu buzunare supradimensionate și accesoriile de dimensiuni contrastante. În plus, ultimele inovații în sectorul fashion nu se vor lăsa așteptate pe cele mai faimoase podiumuri de modă, la începutul acestui an. Cei care produc schimbări notabile în acest domeniu sunt mereu cu un pas înainte. Dacă vrei să fii la modă și în acest an, iată ce trebuie să știi pentru a include în garderoba ta cele mai noi piese de rezistență.

Nuanța galbenă a untului este la modă

Conform Pantone, culoarea anului 2019 este coralul, însă nuanța galbenă a untului este considerată cel puțin la fel de populară în acest an. Primele colecții apărute în această lună includ deja piese vestimentare deosebite, în cele două nuanțe. Suntem convinși că acestea vor fi utilizate și mai mult în sezoanele care urmează. Dacă vrei să fii în ton cu moda, poți da startul cumpărăturilor pentru sezonul estival, optând pentru două rochii speciale în aceste nuanțe.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-in-yellow-maxi-dress-holding-brown-woven-picnic-basket-walking-during-daytime-160555/

Pălăriile supradimensionate

Încă din vara anului trecut, s-a observat popularitatea crescută a accesoriilor supradimensionate. Acesta a fost doar începutul, întrucât anul acesta marile case de modă precum Gucci, Missoni și Sensi vor concura pentru a atinge supremația în ceea ce privește accesoriile statement.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-wearing-hat-247115

Microgenți

Dacă pălăriile devin din ce în ce mai mari pe podiumurile de modă, gențile par să devină tot mai mici. Celebrul designer Simon Porte Jacquemus a dat deja startul prezentării acestor tendințe în modă, prin includerea unor accesorii minuscule în ultimele sale colecții vestimentare. Aceasta pare să fie o adevărată provocare pentru femei, care mereu au ceva nou de adăugat în geantă. Acum, acestea vor fi nevoite să renunțe la obiectele inutile, întrucât accesoriile minuscule permit doar includerea obiectelor strict necesare.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/photo-of-two-teal-and-pink-leather-crossbody-bags-1038000/

Layering-ul, un element definitoriu al modei din 2019

Tehnica suprapunerilor reprezintă un element esențial din cadrul tendințelor de modă în 2019. Celebrul brand Fendi a dat tonul în această direcție la începutul anului, în cadrul colecției Resort. Prin suprapunerea a două fuste, una subțire și una mai groasă, aceștia au recreat stilul vestimentar al femeilor de altădată. Acest nou trend a fost agreat și de alte branduri celebre precum Adeam și Hellessy.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-holding-handbag-beside-red-car-on-road-932403

Ținute perfect asortate

Un trend care a fost popular în urmă cu mulți ani, matching-ul, revine în forță anul acesta. Piesele vestimentare perfect asortate precum cele propuse de celebrul brand Iceberg vor lua cu asalt podiumurile de modă în sezoanele care urmează.

Sursa foto: https://www.pexels.com/search/matching%20blouse%20and%20pants/

Salopetele vor fi la modă în toate sezoanele anului 2019

Un trend care s-a făcut remarcat de anul trecut este cel reprezentat de salopete. În acest an, acestea sunt favoritele designerilor, înlocuind pentru o perioadă celebrii jeanși. Denimul va continua să fie purtat, sub forma diverselor modele de salopete, cu buzunare de mari dimensiuni. Cele cu pantaloni evazați și talie cambrată vor fi vedetele verii 2019.

Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/woman-wearing-blue-washed-overalls-near-rock-formation-972107/

Acum că ai descoperit principalele tendințe în domeniul modei din 2019, ești pregătită să îți completezi garderoba cu cele mai noi ținute vestimentare, considerate în trend.