Style Guide: 10 ținute sexy cu blugi skinny
Blugi skinny și cămașă clasică
Blugi skinny, cropped top și sacou
Blugi skinny și tricou supradimensionat
Blugi skinny cu talie înaltă și jachetă de piele
Blugi skinny cu talie înaltă, accesorizați cu o curea, și top slim
Blugi skinny și cămașă albă reinterpretată
Se află în topul articolelor vestimentare esențiale din orice garderobă. Sunt, indiferent de anotimp, nelipsiți din bagajul de vacanță. Sunt, fără doar și poate, piesa vestimentară de bază a stilului casual. Sunt versatili, ușor de purtat cu aproape orice, astfel că apelăm la ei cu încredere ori de câte ori suntem în pană de inspirație, ne grăbim și avem, totuși, nevoie de un outfit simplu și, în același timp, șic.
Despre jeanși este vorba, firește! Cu siguranță ai fi ghicit, chiar și în lipsa unui titlu explicit. 🙂
Astăzi dedicăm un articol special blugilor skinny. Deși, în ultimii ani, blugii mai degrabă comfy chic, datorită croielii lejere, au câștigat din ce în ce mai mult teren – iar aici vorbim despre boyfriend jeans, dar și despre mom fit jeans -, asta nu înseamnă că blugii skinny nu ocupă, în continuare, un loc binemeritat. Versatili și foarte sexy, blugii skinny se pot transforma, cu un strop de inspirație, în piesa de rezistență a oricărei ținute.
Și, că tot vorbim despre inspirație, hai să descoperi 10 ținute cu blugi skinny pe care le poți urma întocmai sau pe care le poți folosi drept punct de plecare în alcătuirea propriilor outfituri.
Unul dintre marile avantaje ale blugilor skinny este faptul că pot fi purtați, fără efort, în orice anotimp. De aceea, îi poți purta, în sezonul rece, cu sweatshirts sau cu hanorace cu fermoar și cu ghete, bocanci sau, de ce nu, sneakers, în zilele ceva mai blânde de toamnă-iarnă. Adaugă o geacă oversized și voilá: ai obținut, în doar câțiva pași, o ținută confortabilă, perfectă pentru ieșirile din weekend și pentru plimbările în parc.
Ne mutăm atenția de la un outfit mai degrabă sport către unul care are o notă de eleganță, dată de o cămașă clasică, regular. Poart-o împreună cu blugi skinny clasici sau, pentru a conferi outfitului un accent îndrăzneț, cu jeanși skinny rupți. Adaugă o pereche de espadrile sau teniși și vei compune, foarte ușor, o ținută perfectă pentru zilele blânde de primăvară, când ieși la restaurant cu o atmosferă relaxată, alături de prietenele tale sau împreună cu partenerul.
Îți dorești o ținută simplă și confortabilă pentru sezonul rece? Combină blugii skinny cu un pulover sau cu un cardigan larg. Poți opta pentru unul kaki, ca în fotografia de prezentare, sau pentru o altă culoare – blugii sunt atât de versatili, încât poți crea scheme cromatice după bunul plac.
Dacă jeanșii sunt clasici, și nu skinny, poți purta cu încredere outfitul și la un loc de muncă unde nu există anumite standarde vestimentare referitoare la eleganță. De pildă, dacă lucrezi într-o agenție de publicitate, acesta se poate dovedi un outfit inspirat.
Un cropped top simplu sau cu model, blugi skinny și teniși – o ținută pe cât de sexy, pe atât de confortabilă, perfectă pentru ieșirile cu prietenele sau, de ce nu, pentru o plimbare, în serile răcoroase, pe faleză. Accesorizează outfitul cu o pereche de ochelari de soare, ca să adaugi ținutei o notă și mai cool.
Iată o variantă actualizată a ținutei anterior propuse. 🙂 Singurul element nou este sacoul ușor oversized – un element atipic, am putea spune, într-un astfel de mix vestimentar. Prin urmare, îți recomandăm să încerci un astfel de outfit, ușor îndrăzneț, doar dacă știi sigur că te vei simți în largul tău purtându-l și dacă adori să faci, cu multă încredere chiar, tot felul de experimente vestimentare, multe dintre ele nonconformiste.
Poartă această ținută când ieși în oraș seara, alături de prietenele tale. Pentru un plus de senzualitate, înlocuiește încălțămintea sport cu tocuri.
Dacă asociezi vara cu cele mai faine festivaluri de muzică, atunci cu siguranță merită să incluzi acest outfit în rândul surselor tale de inspirație. Dacă vrei o culoare de accent summerish, adaugă o cămașă, eventual cu model floral, peste – descheiată total sau doar la primii nasturi.
Rămânem în sfera outfiturilor de vară și îți propunem, de data aceasta, o ținută simplă, dar fresh; clasică, dar imposibil să treacă neobservată; perfectă chiar și pentru un loc de muncă unde atmosfera este foarte relaxată, pentru ieșirile în oraș, pentru plimbările în parc.
Nu ai nevoie decât de o pereche de blugi skinny simpli și de un tricou supradimensionat, într-o culoare îndrăgită în 2021. Întregește ținuta cu teniși sau espadrile și, eventual, cu o pereche de ochelari de soare.
Nu-i așa că, privind un astfel de outfit, simți că vara este tot mai aproape?
Combinația dintre jeanși și jachetă de piele este una clasică, simplă și cât se poate de sigură. Însă, dacă înlocuiești jacheta neagră cu una albă sau într-o culoare mai rar întâlnită, cu siguranță vei reuși să transformi outfitul într-unul fresh. Poți descoperi și alte moduri de a purta jacheta de piele.
Vrei să-ți pui în evidență talia? Alege o pereche de blugi skinny cu talie înaltă și accesorizează-i cu o curea de calitate. Completează ținuta cu un top slim, similar cu cel din fotografie, cu o cămașă slim sau cu o helancă, în sezonul rece. Vezi câte combinații poți face plecând de la o simplă pereche de blugi skinny? 🙂 Ei sunt baza, în rest ține de tine să te joci, să mixezi, să îndrăznești.
Un outfit feminin și, totodată, cool. Clasic și, totodată, ușor îndrăzneț. Dacă asta e ceea ce cauți, atunci încearcă mixul vestimentar compus dintr-o pereche de blugi skinny și o cămașă albă supradimensionată, pe care o poți purta înnodată în partea din față sau nu. Alegerea îți aparține!
În final, îți reamintim că la Fashion House găsești o mulțime de branduri de top de jeanși, inclusiv blugi skinny. Te așteptăm în magazinele noastre pe tot parcursul săptămânii. Garderoba ta sigur se va bucura să găzduiască o nouă investiție: o pereche de blugi de calitate de la un brand precum Levi’s, Diesel, Lee Cooper.
Toate drepturile sunt rezervate | Designed by Stefanini Infinit